M-a atras, în mod special, faptul că în Turcia, în podișul Anatoliei, pentru cine nu știe, este leagănul civilizației umane, atât din perspectivă istorică, dar și biblică. Vorbim despre fosta Mesopotamie, ținut aflat între Tigru și Eufrat, parte în Turcia, parte în Siria și parte în Iraq. Aici au existat cele mai importante civilizații din lumea antică, a apărut prima scriere și a fost întemeiat Babilonul cu primele biblioteci și școli.

După un drum lung, de cca 2000 km, ne-am oprit la Urfa, oraș străvechi, fost centru major al culturii siriene, străbătut de același drum ce controla în antichitate trecerea dintre Anatolia și nordul Mesopotamiei.

Locul unde au fost lăsați pe Pământ Adam și Eva

Se spune că aici au fost lăsați pe pământ Adam și Eva, după alungarea din Rai, în câmpia Harran și Göbeklitepe. Totodată, se povestește că aici Dumnezeu a vorbit pentru prima dată oamenilor, prin profetul Avraam, în perioada crudului rege Nemrud. Întrucât profetul Avraam încuraja credința într-unul Dumnezeu, în mijlocul unei tradiții idolatrice, acesta a fost condamnat la moarte și aruncat în foc de către regele Nemrud. Însă, groapa de foc în care a fost aruncat, printr-o minune dumnezeiască, a fost transformată într-un lac cu pești sacri (actualul lac Balıklıgöl). Conform surselor istorice, credințele despre sfințenia lacurilor cu pește încep, însă, din timpuri mai vechi. Se pare că acestea au fost dedicate zeiței fertilității, Atargatis. Ea este prima sirenă din istorie. Atargatis era o zeiță a fertilității și productivității, interesată de credința în apă.

Tot aici, spune istoria, a trăit primul rege creștin căruia i-a trimis Iisus o batistă cu care și-a șters fața, pentru a-l vindeca de boala Hansen.

Seara, obosiți după atâta drum, am ieșit să facem o plimbare în jurul hotelului, să ne armonizam cu împrejurimile și să ne facem o idee despre ceea ce urma să facem în cele trei zile planificate pentru acest loc. Mergând fără țintă, am zărit, în curtea unei moschei, o intrare de grotă. Oamenii așteptau, în liniște și cu smerenie, să-și lase încălțămintea, statusul și ego-ul la ușă, pentru a păși în peștera Mevlid-I Halil sau peștera unde s-a născut profetul Avraam. Legenda zice că a fost hrănit la sân de o căprioară și a băut apă doar din izvorul din grotă, izvor considerat binecuvântat și cu apă vindecătoare. Cu sufletul plin de recunoștință, am mulțumit că ni s-a arătat acest loc chiar la primii pași făcuți în Urfa. O vreme, am petrecut în acea liniște sacră, în aceeași inimă cu femeile de acolo, fără să mai ținem cont pe ce nume ne chemăm Dumnezeul, mai ales că profetul Avraam este considerat atât sfânt, cât și profet și de către Coran, nu numai de către Vechiul Testament.

Ne-am continuat plimbarea printre lacurile cu pești sacri, binecuvântând locurile și pe toți cei care le-au construit sau au pus amprenta spiritului asupra lor.

Peștera lui Iov

Am pornit, a doua zi, către cel care pare a fi locul pentru toate credințele și religiile – creștinism, iudaism și Islam – peștera lui Iov sau a profetului Eyyüp, conform Coranului. Este peștera unde Iov a stat în perioada când a fost bolnav de lepră, împreună cu soția sa, nelăsând suferința să-i clintească credința în Dumnezeu. Este un loc sfânt, care vorbește despre răbdare, credință, lepădarea de ego și de orice formă materială. În timpul orei de rugăciune, am întâlnit sute de musulmani care se închinau cu smerenie și aduceau omagiul manifestării credinței în forma ei supremă.

Având timp, am vizitat, jumătate de zi, pitorescul oraș Mardin aflat spre granița cu Siria. Într-un mix minunat, aici trăiesc: turci, arabi, kurzi, armeni, de cele mai diverse credințe: islam (hanefit, șafiit), creștinism (diverse culte), yazidism și, până nu demult, iudaici.

La 3 km sud-est străjuiește măreața Mănăstire de Șofran (numită așa după culoarea zidurilor sale), veche mănăstire ortodox syriaca, datând din anul 493, care poartă hramul Adormirii Maicii Domnului. După ce am străbătut toată acea câmpie stearpă către Mardin, declarată zonă de război, un sentiment de acasă ne-a cuprins în momentul în care am pășit pe poarta mănăstirii, sub privirile blânde ale unui bătrân călugăr. Este emoționant să vezi cum răsare în brațele islamului o mănăstire ortodoxă.

Templul Göbeklitepe

Ziua următoare am dedicat-o în întregime templului de la Göbeklitepe sau “cel dintâi știut”, după cum este descris. Vorbim despre cel dintâi templu al lumii, întâiul loc de venerație de pe pământ (descoperit, până acum), cu o vârstă de 11000 de ani, mai devreme cu vreo 6000 de ani decât Stonehenge sau piramidele din Giza. Geneza Zeilor sau Templul Privitorilor.

Templul este aliniat perfect cu harta cerului și construit pentru a sărbători și a urmări succesiv apariția unei noi stele extrem de strălucitoare, pe cerul sudic, Sirius, ceea ce îl face cel mai vechi observator astronomic de pe pământ. Există mai multe teorii referitoare la orientarea astronomică a templului, una susținând răsăritul stelelor din centura lui Orion, la sud-est, iar alta vizând așezarea stelei Deneb și a constelației Cygnus la nord-vest. Deneb, cea mai strălucitoare stea din Crucea Nordului, este situată către fundalul Căii Lactee, zonă despre care se spune că deschide porțile către alte dimensiuni. 

Având în vedere că fiecare coloană a templului cântărește aproximativ 60-80 de tone, este imposibil ca acesta să fi fost contruit doar de către oamenii preistorici din perioada primitivă a neoliticului, când nici măcar nu fuseseră descoperite uneltele de bază.

Unele legende vorbesc despre civilizația antică reptiliană, care și-ar fi ales acest loc ca fiind unul din punctele de predare a cunoașterii universal femeilor de pe Terra, primele femei șaman.

De altfel, și filmul de prezentare din muzeul templului sugerează, pentru cei care au ochi să vadă și urechi să audă, că templul a fost construit cu ajutor “de Sus”. Acest aspect este confirmat și de jucăriile descoperite în situl arheologic, cu forme de trăsură sau mașinuță, din perioada neoliticului, când după cum aminteam mai sus, nici nu existau unelte de bază.

Sunt multe de spus despre acest loc, care poartă o energie puternică, ancestrală, solidă. Pașii ne-au purtat mai departe către Muntele Zeilor.

Am plecat către Adıyaman, lângă care, la o altitudine de 2206 metri, se înalță unul dintre magnificele monumente ale Turciei – Muntele Nemrut sau Muntele Zeilor. Muntele este faimos pentru sculpturile sale gigantice și mormântul monumental al regelui Antiochus I, care a domnit în regatul Commagene. Regatul pare a avea o origine duală, susținută de sincretismul pantheonului și cele două îmbinări de legende, greacă și persană. Chipurile statuilor sunt sculptate în stil grecesc, dar sunt îmbrăcate în straie tradiționale persane. Sunt zeități precum Zeus, Apollo și Ares, care fuzionează cu omologii lor persani, cum ar fi Oromasis și Mithra.

Am urcat pe un drum antic, spre terasele construite în aliniament cu punctele cardinale. Statuile impresionante se înălțau în fața noastră – simbol de forță celestă. Ne-am închinat în fața acestor spirite mărețe, am binecuvântat faptul că avem onoarea să ne aflăm acolo. După meditație, grăbiți de semnele unei furtuni, am coborât către locul unde am fost cazați.

Dimineața următoare a venit cu soare și dorință de a explora noi locuri. Astfel, am plecat către Kapadokya.

Regiune cu mare încărcătură istorică, în Anatolia centrală, Kapadokya este una din vechile țări ale Imperiului Persan. Renumită pentru peisajul său magic, parcă din altă lume, locul adăpostește un labirint întreg de grote și formațiuni stâncoase, în care se află sute de biserici rupestre, centru important al creștinismului timpuriu. Am vizitat grotă după grotă, descoperind chipurile sfinților ce împodobesc pereții, arcadele sculptate de primii creștini cu 700-1000 de ani în urmă, la un loc cu simboluri sacre, pre-creștine, încărcate de misticism. Este o frumusețe ce îți taie răsuflarea. Și parcă, în pofida căldurii și a zecilor de kilometri facuți la pas, totul te umple continuu cu energie și uimire. Încărcați de frumusețea acestui pământ, am mai vizitat: Hornurile Zânelor, Valea Iubirii, Valea Trandafirilor, Valea Imaginației, Valea Ihlara. Zilele s-au închis cu cele mai frumoase apusuri de soare, deasupra Văii Roșii.

Primele aşezări din Kapadokya (sau fosta Cezaree) datează din vremea hitiţilor din 1800 – 1200 î.Hr. În perioada romană locul a devenit casă pentru creştinii prigoniţi, istorie confirmată de orașele subterane, dintre care am vizitat și noi două: Kaymakli și Derinkuyu. O experienta unică: să vezi cum, coborând către inima pământului găsești dormitoare, cămări, puțuri, săli de mese, locuri de rugăciune, săpate pentru câteva mii de oameni.

Cu sufletul plin, la asfințit, ne-am întors la hotel.

Și, ca această călătorie să fie complet încununată, gazda noastră ne-a așteptat cu o surpriză – accesul la o ceremonie derviș, la care nici nu visam să particip.

Pentru cine nu știe Sema sau Ceremonia dervișilor rotitori este un ritual vechi de 700 de ani ce combină recitări din maestrul sufit Rumi și pasaje din Coran. Acest ritual este menit să unească mintea, sufletul și corpul, ca în multe alte credințe sau filozofii. Dansul Sema reprezintă o călătorie mistică în șapte părți, o asccensiune spirituală către „Cel Perfect” prin dizolvarea Ego-ului prin Iubire și găsirea Adevărului Divin. Rotația dervişului reprezintă condiția fundamental a existenței noastre: totul se află într-o mișcare continuă, totul este evoluție. Dervișii se rotesc în sens antiorar, în cerc, partea stângă reprezentând lumea invizibilă, iar cea dreaptă lumea vizibilă. Rotirea simbolizează traseul ființei prin lumea materială până când spiritul se întoarce la Divinitate.

Ultimele zile din călătorie le-am petrecut în Istanbul – punct final.

Am trăit o senzație de plin, dar în același timp parcă abia s-a deschis o poartă. Sub privirea Maicii, care străjuiește încă Hagia Sofia, în pofida tuturor schimbărilor vremurilor, privesc către ceea ce mi se deschide în viitor: un nou loc, o nouă experiență, o altă etapă în creștere.