Unde pământul miroase a scorțișoară și a ceai

Mi-am dorit dintotdeauna să vizitez India, însă, influențabili cum suntem noi, oamenii, m-am lăsat împiedicată de părerile prietenilor care au făcut-o. Astfel, am tot amânat a pune această țară pe lista mea de călătorii “de dezvoltare spirituală”. Într-o zi, cineva mi-a propus o variantă ce părea, la momentul respectiv, “de compromis”.

Situată la 20 de mile de India, o țară a intersecțiilor: natură – oameni. Un amestec spectaculos de plaje superbe, plantații de ceai și orașe antice te întâmpină cu întrepătrunderea a trei culturi străvechi: buddhistă, hindusă și musulmană.

Pământul miroase a scorțișoară și a ceai, lăcaș de dragoni ce ține învăluit în străfunduri un desiș întreg de mine de pietre prețioase. În această țară binecuvântată, am urcat pe pantele încețoșate ale provinciei sale centrale, în căutarea tărâmurilor sacre.

În aceste locuri vin în fiecare an milioane de pelerini pentru a-și aduce omagiul rămășițelor lui Siddhartha Buddha. Sunt 8 altare sacre care adăpostesc astfel de moaște. Când budismul a început să-și răspândească rădăcinile și a trecut dincolo de India, primele două țări care au îmbrățișat religia păcii și ahimsa au fost Gandhara și Ceylon (Sri Lanka de astăzi). Aici, cele mai vechi tradiții budiste sunt încă păstrate în viață. Adepții budismului din Sri Lanka aparțin ramurei Theravada sau “școala celor bătrâni”. Este locul în care călugării au început să aștearnă pe hârtie textele sacre în limba Pali.

Ceea ce te surprinde la niște culturi atât de vechi și puternice este sentimentul de integrare, relevat minunat prin coexistența școlii buddhiste cu școlile spirituale hinduse.

Am întâlnit temple în care oamenii vin să-și exprime venerația atât față de Siddhartha Buddha, cât și față de Vishnu, adăpostind ambele reprezentări ale spiritelor cărora li se aduce omagiul.

Este greu de pus în cuvinte ceea ce îți trezește acest pământ vibrant, o adevărată perlă a oceanului Indian, ale cărei tradiții se moștenesc de mai bine de 2500 de ani.