Se spune că aici au fost lăsați pe pământ Adam și Eva, după alungarea din Rai, în câmpia Harran și Göbeklitepe.
Ierusalim
Călător în Țara Sfântă
Deși era pe lista locurilor de atins, am ajuns în Israel total întâmplător, vizitând, într-un weekend, un prieten și coleg de serviciu, care era detașat în Tel Aviv.
Priveam acest city break fără prea multe așteptări, întrucât exact în acele zile se desfășurau conflicte și lupte de stradă. Colegii de la departamentul de Securitate ne-au recomandat să rămânem în Tel Aviv, fără planuri de vizitare a locurilor sfinte.
Îmi luasem gândul de la Ierusalim, mulțumindu-mă cu vizitarea unuia dintre cele mai vechi orașe porturi din lume, Portul Yaffa, străvechi loc în partea sudică a orașului, pe malul Mediteranei.
Dar, dacă vrea Dumnezeu să pui piciorul într-un loc, îl pui, “indiferent” de situația dintr-o zonă, fie ea și de război. Într-una dintre zile, ne-am luat inima-n dinți și am plecat să vizităm Mormântul Sfânt, măcar din mașină, spuneam noi. Și când trebuie să ți se deschidă drumurile, se deschid cu totul… pentru că, în momentul acela al zilei, situația se calmase. Strada era eliberată de forțele armatei, iar noi am putut să pornim într-un mini-pelerinaj către unul dintre cele mai sacre locuri din lume. Locul in care Abraham și-a oferit fiul spre sacrificiu lui Yahve, in care Solomon a construit marile temple, în care profetul Mohamed s-a ridicat la cer și evident, locul în care a fost crucificat Mântuitorul.
După ce am străbătut Drumul Crucii și am văzut peștera în care a fost întemnițat, am pășit în biserica Mormântului Sfânt, unde am petrecut puțin timp în “prezența” Lui și în liniștea propriului suflet.
Este de prisos să descrii ceea ce simți în aceste locuri atât de încărcate de credință și rugăciune.
Nu aveam vreo speranță să pot vedea și mormântul Maicii, dar această călătorie a fost binecuvântată cu această minune. Pe Muntele Măslinilor, unde se desfășuraseră ultimele conflicte, se așternuse liniștea. Nu mai era locul cu forfotă continuă: nu erau soldați, nu erau răniți, nu erau salvări cu sirenele pornite, turiști, cu atât mai puțin. Am coborât în biserica ce adăpostește mormântul și am simțit cum mi se umple sufletul de miracolul întâlnirii cu Maica. Doar eu cu Ea. Într-o liniște minunată și nemaiîntâlnită.