Călătoria mea

Despre mine

Am crescut într-o familie sănătoasă, cu principii riguroase și valori clar definite, unde nu-și putea face loc nicio nuanță de gri. Tatăl meu lucra în comitetul de partid din vechiul regim, prin urmare educația mea și a fratelui meu se încadra doar in perspectiva pur știintifica, aș putea-o numi chiar semi-atee, având în vedere restricțiile acelei vremi. De altfel, conduita în familie, deși pur laică, se apropia foarte mult de normele creștin ortodoxe, prin prisma fundamentelor.

Spun semi-atee întrucât mai luam contact, uneori, prin intermediul bunicilor la care îmi petreceam vacanțele, cu ceea ce însemna credință. Am descoperit ca exista ceva și dincolo de lumea materială.

Mă fascina partea nevăzută a lucrurilor, însă nu puteam și, probabil, nici nu aveam reperele necesare ca să pot exprima ceea ce intuiam.

Au trecut anii. Tatăl meu a părăsit această lume. În acele momente, în care durerea pierderii te golește de orice urmă de lumină, am simțit, cu o claritate extraordinară, că dincolo de ceea ce percepem noi ca fiind viață și lumea în care ne-o trăim, la mai puțin de un pas, există un Univers întreg. Și totul, într-un Dumnezeu Atotcuprinzător. Și… dintr-o dată… s-a făcut LUMINĂ.

Calatorie in Nepal

Începutul călătoriei

Într-o însorită zi de mai, la recomandarea unui prieten drag, am bătut la ușa celui care îmi este și în ziua de astăzi maestru și mentor, Dr. Ovidiu Dragoș Argeșanu. Dragoș mi-a deschis poarta către calea ce mi se așternea în față, o cale uimitoare, plină cu de toate, pe care continuu să evoluez de mai bine de opt ani. Un sens în care descopăr, la fiecare pas, o manifestare minunată a lui Dumnezeu.

Cu Dragoș am aprofundat sistemele Reiki și neo-Reiki, radiestezie, arta terapiei PSI și multe, multe altele.

Și, mergând pe cale, Dumnezeu, ca să îmi arate cât de mult mă iubește, m-a binecuvântat să cunosc și să urmez un nou mentor și deschizător de drumuri, Maestrul Cezar Culda, alături de care am pășit în lumea minunată a QiGong-ului și a învățăturii tradiționale chinezești.

Fiecare nou pas vine cu câte o poartă deschisă care mă aduce din ce în ce mai aproape de Dumnezeu. De acel Dumnezeu pe care nu-l poți descrie prin cuvinte, imagini, religii sau dogme.

Sunt Irina Mîșu și activez în zona dezvoltării personale și a terapiilor integrative.

Ce pot spune este că, la un moment dat, pășind prin viață, spiritualitatea te atinge. Ca o ușoară bătaie de aripi de fluture. Dintr-o dată devii conștient! Devii conștient de tine, nu ca ”eu”, ci ca prezență, ca parte dintr-un întreg infinit. Cu cât devenim conștienți mai repede, cu atât ne reîntregim și ne întoarcem “acasă”.

green quotes
Parcurgerea a mii de mile începe cu un singur pas.
Lao Tzu
Drumurile sunt făcute pentru călătorii, nu pentru a ajunge la destinații.
Buddha

Ești pregătit pentru o viață mai bună?

Conștientizarea problemei este drumul către pacea interioară.
moonki waveFă o programare

Experiențe

Se pare că cineva, “mai presus de mine”, a vrut să ajung în Nepal înaintea celorlalte obiective inițiatice (avute în vedere pentru primul an post pandemie). Cunoscându-ne doar printr-un scurt zoom, cu cateva zile înainte...

moonki wave
Citește mai mult

Deși era pe lista locurilor de atins, am ajuns în Israel total întâmplător, vizitând, într-un weekend, un prieten și coleg de serviciu, care era detașat în Tel Aviv. Priveam acest city break fără prea multe...

moonki wave
Citește mai mult

Mi-am dorit dintotdeauna să vizitez India, însă, influențabili cum suntem noi, oamenii, m-am lăsat împiedicată de părerile prietenilor care au făcut-o. Astfel, am tot amânat a pune această țară pe lista mea de călătorii “de...

moonki wave
Citește mai mult
@2025 Moonki

Alătură-te grupului nostru

Comunitatea noastră este spațiul perfect pentru a pune întrebări, a împărtăși sfaturi și trucuri, a schimba povești și pentru a primi sfaturi. La urma urmei, pentru asta sunt comunitățile. Și hei - ești binevenit oricând.
crosschevron-down